Mesajul trimis de premierul Ludovic Orban, cu prilejul Zilei Bucovinei

Mesajul trimis de premierul Ludovic Orban, cu prilejul Zilei Bucovinei
Publicat: 28/11/2019, 10:30

„Mihai Eminescu îi spunea dulce Bucovină, alții o numesc Tărâm de poveste, Colț de rai sau Țara Oamenilor fagi. Astăzi sărbătorim 101 ani de când Bucovina a redevenit parte integrantă a teritoriului românesc, de care ocupația străină o separase timp de aproape un secol și jumătate”, a transmis Orban.

El mai arată că diversitatea culturală, autenticitatea tradițiilor păstrate de generații, bisericile pictate ale Bucovinei – monumente de patrimoniu mondial -, locuri de pelerinaj care atrag turiști și credincioși în fiecare an, spiritul încă viu al istoriei sunt adevărate „comori de suflet” pentru toți românii.

„Să le respectăm și să le păstrăm așa cum le-am primit în dar de la străbunii noștri! Într-o lume a globalizării, modul în care bucovinenii au păstrat vii spiritul și identitatea românească reprezintă o cale de urmat și un fundament solid pentru păstrarea valorilor naționale. La mulți ani, dulce Bucovină! La mulți ani, dragi bucovineni!”, mai arată premierul Ludovic Orban în mesaj.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Statul NU mai plătește BANII. Românii trebuie să se grăbească. Termen limită: 7 iunie
Metode naturale care te scapă de țânțari. Funcționează și în cazul muștelor
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Valuri gigantice de materie întunecată ar putea modifica orbita stelelor
×